2 A.M.

Mi-e teamă.

Sunt îngrozită, de fapt.

Se zice că “acasă” este acolo unde se află şi inima ta. Dacă e aşa, casa mea s-ar afla în mijlocul unui ocean. Sau pe curbura lunii, ori purtată de briză. Pielea mea s-ar întinde de la cer la pământ şi ar cuprinde întreg universul. Sufletul meu ar intra ca o tornadă în propria mea lume şi mi-ar distruge totul din temelii.

Apoi aş încerca să o construiesc din nou. Aş îmbrăţişa-o pe toată şi pentru câteva clipe liniştite, m-aş minţi că totul este bine. M-aş face surdă pentru câteva secunde, pentru a scăpa de ţipătul de durere. Aş deveni oarbă pentru a nu vedea mâinile ridicate la unison care cer îndurare. Pentru un minut, m-aş preface fericită.

M-aş lăsa apoi săgeată de un fulger, pe care l-aş convinge să mă facă puternică. Mi-ar spune că puterea lui e prea măreaţă pentru un simplu om ca mine.

I-aş spune că cel mai de preţ lucru al meu este inima. Apoi mi-ar râde în faţă şi m-ar informa că imediat ar fi distrusă. Nu ar fi la fel de măreață. Şi ar putea încerca.
Dar atunci s-ar schimba ceva în interiorul meu. Ar deveni o alegere. O soartă. Un destin. Iar eu, tot ce aş avea atunci, ar fi o bătălie între inimă şi minte.

Aş duce-o în continuu şi după sute de ani. Aş putea s-o reiau mereu şi mereu.

Ar fi doar o luptă între minte şi inimă.

Iar ca de fiecare dată, inima ar câştiga.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s